Idei de afaceri

Iniţiativa de a elabora această analiză privind oportunităţile de dezvoltare inteligentă a activităţilor complementare pescuitului în zona Prutului Inferior, ca materializare a Strategiei de dezvoltare a zonei pescăreşti Prut-Dunăre, a avut ca scop promovarea antreprenoriatului şi conştientizarea comunităţii cu privire la resursele de care dispune zona, îmbunătăţirea nivelului de informare şi asistenţă pentru pescari şi familiile acestora.

Principiile de baza în alegerea ideilor de afacerii au fost folosirea resurselor locale, crearea de noi locuri de muncă, costuri de demarare şi susţinere a afacerilor cât mai mici, protecţia mediului înconjurător.

În urma vizitelor organizate în localităţile din zona eligibilă a proiectului, au fost formulate o serie de idei de afaceri dintre care amintim:

  • Atelier de fabricare a plaselor pescăreşti;
  • Atelier meşteşugăresc;
  • Atelier pentru reparaţii ambarcaţiuni;
  • Automatul (dozatorul) de râme şi viermi, pentru pescarii împătimiţi;
  • Centru de colectare a deşeurilor şi a materialelor reciclabile;
  • Centru de închiriere pentru ambarcaţiuni;
  • Conservarea peştelui şi a produselor din peşte;
  • Ferma acvaponică;
  • Ferma de raci;
  • Ferma de râme;
  • Ferma hidroponică;
  • Iaz pentru pescuit recreativ/sportiv;
  • Magazin cu articole pentru pescuit profesional;
  • Magazin de desfacere pentru peste si produse din peste;
  • Microîntreprindere pentru procesarea peştelui;
  • Pensiune cu specific pescăresc;
  • Prelucrarea peştelui la locul de recoltare;
  • Producerea de biomasa Plantaţia de Paulownia;
  • Recoltele din terenurile umede pentru industria energiei bio;
  • Restaurant cu specific pescăresc;
  • Organizarea  periodică a evenimentelor de promovare a micilor producători din domeniul piscicol şi a activităţilor conexe ale acestora;
  • Afumătoare;
  • Atelier de construcţii ambarcaţiuni de dimensiuni mici şi agrement de tipul – lotcă, canoe, bărci din lemn, plute de agrement;
  • Magazin de produse artizanale tradiţional pescăreşti atât în piaţa clasică, cât şi la nivelul pieţei online (pălării, coşuri de papură, rogojini ş.a.);
  • Realizarea de imagini reprezentative pentru zonele şi activităţile pescăreşti reprezentative ce pot fi valorificate in cadrul realizării şi editării materialelor publicitare de tipul vederilor, materialelor de prezentare precum si in mediul online in cadrul website-urilor de specialitate;
  • Organizarea de trase turistice pentru vizitatori, precum şi a activităţilor specifice zonelor pescăreşti care permit publicului larg cunoaşterea îndeaproape a culturii pescuitului, precum şi a  activităţilor specifice realizate de către locuitori (excursii tematice);
  • Parc de distracţii şi de relaxare cu activităţi tematice zonei – activităţi educativ-distractive realizate la sol, alături de activităţi de tip treasure hunt şi orientare cu busola (în urma acestui program, participanţii vor învăţa să lucreze în echipă şi, totodată, să fie independenţi în procesul de luare a deciziilor; publicul ţintă prezintă o plajă destul de largă orientată atât familiilor cu copii mici, tinerilor, vârstnicilor, cât şi organizaţiilor orientate către integrarea personalului în colectiv);
  • Realizarea de cursuri de iniţiere şi concursuri pentru cunoscători în prepararea peştelui şi a preparatelor din peşte;
  • Realizarea activităţilor de cunoaştere şi familiarizare a copiilor şi tinerilor cu tradiţiile, aspectele cotidiene şi vegetaţia, fauna zonei eligibile – organizarea de tabere tematice, excursii şi cursuri educaţional-creative de tip hand-made, dezvoltarea lucrului în echipă şi cunoaşterea valorilor româneşti.