Publicatiile Centrului

Diminuarea resurselor naturale, poluarea mediului sau reducerea nivelului de trai pentru populaţiile de pescari din zonele tradiţional pescăreşti ale Uniunii Europene au condus la creşterea preocupărilor din partea oficialităţilor privind identificarea unor noi surse de venituri pentru comunităţile din zonele riverane sectoarelor piscicole. Având în vedere schimbările prognozate pentru sectorul piscicol şi în acvacultura, evoluţia pieţelor internaţionale mondiale, reducerea resurselor de pescuit gospodăreşti si necesitatea exploatării resurselor naturale sunt necesare măsuri care să sprijine comunitatea în implementarea unor măsuri complementare care să micşoreze impactul restructurării sectorului de pescuit asupra ariilor afectate si a mediului. Politicile comunitare în domeniul pescăresc şi social au în vedere măsuri de sprijin financiar, care să conducă la consolidarea legăturii tot mai importante dintre mediul înconjurător şi economie. Astfel, conform Regulamentul UE 508/2014, în sectoarele pescuitului şi acvaculturii se stipulează drept prioritate dezvoltarea locală, care este plasată sub responsabilitatea comunităţii. Măsurile luate trebuie să încurajeze abordările inovatoare pentru stimularea creşterii economice şi crearea locurilor de muncă, prin diversificarea economiei locale către noi activităţi economice, inclusiv către cele oferite de „creşterea albastră” şi sectoarele maritime mai mari. În această direcţie, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Marine FEPAM oferă sprijin investiţiilor care contribuie la diversificarea veniturilor pescarilor prin dezvoltarea unor activităţi complementare, incluzând investiţii la bord, turismul pentru pescuitul cu undiţa, restaurante, servicii de mediu aferente pescuitului şi activităţi educaţionale referitoare la pescuit. România s-a aliniat orientărilor comunitare în domeniul dezvoltării unor activităţi complementare, care să completeze veniturile pescarilor, cum ar fi agroturismul cu specific pescăresc şi pescuitul de agrement, acţiuni prevăzute în Strategia Naţională a Domeniului Pescăresc (SNDP) 2014 – 2020. Conform studiilor efectuate de MADR, la nivelul zonelor pescăreşti locale există potenţial pentru dezvoltarea unor activităţi complementare şi dezvoltarea unor afaceri sustenabile pentru populaţiile de pescari. În zonele eligibile, existenţa unor resurse piscicole exploatabile şi a suprafeţelor mari de ape permite desfăşurarea unor activităţi complementare variate. Meşteşugurile tradiţionale şi moştenirea culturală vastă a acestor zone îşi pun amprenta asupra unor domenii diverse (pescuit, piscicultură, agricultură, zootehnie, artizanat) şi pot constitui baza pentru dezvoltarea unor activităţi profitabile pentru comunităţile locale.

În perioada 2007-2013, Planul Naţional Strategic pentru dezvoltarea sectorului pescăresc, elaborat în conformitate cu Politica Comuna de Pescuit si cu Politica de Guvernare a României, a prevăzut măsuri pentru dezvoltarea comunităţilor şi stoparea declinului zonelor pescăreşti din România. Au fost selectate 14 strategii destinate dezvoltării locale integrate a zonelor afectate, în valoare de cca. 60 mil euro,. Suprafaţa teritoriului destinat implementării acestor strategii se ridică la aproape 22.650 kmp şi cuprinde o populaţie de cca. 884.435 locuitori. În urma implementării acestor strategii, direcţiile prioritare au fost creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii populaţiei din zonele eligibile. A fost propusă astfel crearea a circa 2034 noi locuri de muncă în zonele pescăreşti vizate, fiind acordată o atenţie deosebită celor destinate tinerilor şi femeilor. Direcţiile de dezvoltare propuse au avut în vedere inclusiv dezvoltarea şi consolidarea serviciilor, asigurându-se premisele obţinerii unor venituri alternative, dezvoltării unei relaţii prietenoase cu mediul, conservării tradiţiilor şi diminuării migraţiei populaţiei către alte zone. Prin selectarea unor activităţi specifice zonelor vizate, propuse spre implementare, s-a avut în vedere dezvoltarea şi consolidarea unor capacităţi operaţionale a parteneriatelor public–private aferente zonelor pescăreşti. Asigurarea resursele financiare necesare s-a realizat prin Bugetul Naţional, Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime şi a contribuţiilor proprii ale beneficiarilor de fonduri europene, gestionate de către autoritatea de management pentru programul operaţional aferent sectorului pescăresc.

Pentru elaborarea documentelor de programare într-un cadru care să asigure consultarea partenerilor interesaţi, la nivelul MADR a fost constituit, pentru sectorul pescăresc, Grupul de Lucru pentru Pescuit şi Acvacultură (GLPA). 

Activităţile de cooperare ale grupurilor de acţiune locală în domeniul pescuitului sunt eligibile pentru sprijin dacă fac parte din cadrul proiectelor de cooperare inter-teritorială sau transnaţională. În scopul dezvoltării durabile a zonei pescăreşti a judeţului Galaţi a fost realizat un parteneriat local, legalizat prin înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă „Prut-Dunăre" Galaţi. Asociaţia reuneşte 13 membri, reprezentaţi ai administraţiei publice, instituţiilor şi organizaţiilor publice, ai sectorului nonguvernamental, mediului de afaceri şi organizaţiilor din sectorului pescăresc (Consiliul Judeţului Galaţi, Camera Agricolă a Judeţului Galaţi, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, Asociaţia Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi, Grupul de Producători Lotca, Centrul de Consultanta Ecologică Galaţi, Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos, Kiwanis, Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, Administraţia Bazinală de Apa Prut-Bârlad, Asociaţia Comunelor din România - Filiala Judeţeană Galaţi). Conform informaţiilor furnizate de site-ul organizaţiei, partenerii privaţi reprezintă peste 60% din numărul total al membrilor grupului.

Pentru o adaptare mai bună la politicile comunitare şi naţionale, asociaţia s-a transformat în Grupul de Acţiune Locală pentru Pescuit, aferent Zonei Pescăreşti din Judeţul Galaţi, fiind respectate legislaţia naţională (OG 26/2000) şi prevederile Axei 4 a Programului Operaţional pentru Pescuit, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului Europei privind Fondul European pentru Pescuit. Fondurile totale alocate către FLAG Galaţi “Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Prut –Dunăre” s-au ridicat la 5826090 euro, din care destinate dezvoltării activităţilor complementare 1490111,16 euro, reprezentând 25,58% din valoarea totală solicitată POP. Suprafaţa acoperită de grupul local gălăţean în domeniul pescuitului  este de 774.59 kmp, la o populaţie a zonei de 34,981 locuitori. Tipurile de activităţi complementare considerate eligibile spre finanţare sunt reprezentate de amenajarea de baze de ecoturism şi de agrement, amenajarea de trasee tematice, crearea unităţilor turistice de cazare şi de alimentaţie publică cu profil pescăresc sau reprofilarea celor existente  (FLAG Galaţi, 2014).

Proiectul “Dezvoltare Inteligentă A Activităţilor Pescăreşti În Zona Prutului Inferior”, implementat de către Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, sub coordonarea “Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Prut –Dunăre“, propune valorificarea resurselor naturale şi umane din zona pescărească Prut-Dunăre, prin identificarea unor oportunităţi de afaceri adaptate specificului şi situaţiei din zona comunelor Cavadineşti, Suceveni, Oancea, Măstăcani, Folteşti, Frumuşiţa, Vlădeşti, Tuluceşti şi a municipiul Galaţi, Cartierul Port. Valoarea totală estimată a proiectului  este de 226.897,60 lei, din care valoarea eligibilă estimată reprezintă 205.000 lei. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor economice ale pescarilor şi familiilor acestora din zona pescărească Prut-Dunăre prin promovarea antreprenorialului şi conştientizarea comunităţii cu privire la resursele de care dispune zona. Drept obiective specifice sunt propuse: creşterea nivelului de conştientizare al comunităţilor locale din zona pescărească Prut-Dunăre cu privire la importanţa diversificării activităţilor economice complementare sectorului pescăresc; identificarea unor ideilor de afaceri viabile în urma organizării unor concursuri locale de idei de afaceri în fiecare localitate eligibilă; realizarea documentaţiei tehnico-economice pentru 8 idei de afaceri în domenii de activitate complementare pescuitului; crearea unui punct de consiliere şi a unei reţele de specialişti în dezvoltarea de afaceri în sectorul pescăresc şi adiacente în zona eligibilă a programului ce va oferi servicii de informare şi asistenţă specializată grupului ţintă ales; îmbunătăţirea nivelului de informare şi asistenta pentru pescari şi familiile acestora pentru identificarea surselor de finanţare ale ideilor de afaceri şi a serviciilor de consiliere şi asistenţă existente la nivelul zonei pescăreşti Prut-Dunăre. Acţiunile proiectului implementează măsuri cu efecte directe de dezvoltare economică, creează servicii de sprijin în dezvoltarea afacerilor în domenii de activitate complementare pescuitului, oferă suport şi informaţii directe grupului ţintă prin intermediul cărora pescarii şi comunităţile pescăreşti îşi îmbunătăţesc capacităţile manageriale şi profesionale pe termen scurt şi mediu. Eforturile principale sunt concentrate asupra a două mari grupuri ţintă, reprezentate de 20 studenţi din cadrul facultăţilor cu profil economic cu domiciliul din aria eligibilă a programului; respectiv 70 de pescari şi membrii ai comunităţilor pescăreşti din zona eligibilă. Beneficiile indirecte ale proiectului se transmit şi asupra populaţiei comunelor acoperite de zona pescărească, care va dispune, prin intermediul studenţilor economişti şi al Centrului Prut Invest de servicii, materiale şi informaţii complete, adaptate nivelului de pregătire şi domeniilor de interes în domenii economice specifice pescuitului şi al activităţilor economice complementare;  respectiv asupra furnizorilor DE bunuri şi servicii necesare proiectului. Sustenabilitatea proiectului va fi asigurată în principal prin efectele de extindere şi multiplicare ce le va produce rezultatele sale. Astfel, documentaţiile tehnico-economice elaborate vor fi dezvoltate sub forma unor documentaţii de solicitare finanţare în vederea demarării unor afaceri în sectoare economice conexe pescuitului. În acest scop, potenţialii beneficiari de finanţare vor colabora strâns cu membrii grupului de specialişti constituit în cadrul proiectului şi vor fi parte din echipele de implementare ale acestor proiecte de investiţii viitoare.

În concluzie, prin rezultatele scontate şi impactul asupra comunităţii locale se estimează că implementarea va conduce la creşterea beneficiilor sociale şi economice în întreaga zonă pescărească şi va contribui în mod direct la dezvoltarea unor activităţi economice responsabile cu mediul ce pun în valoare resursele locale existente şi expertiza comunităţilor pescăreşti în domeniul pescuitului.

Mulţumim autorilor şi membrilor Proiectului POP 246/2014 „DEZVOLTARE INTELIGENTĂ A ACTIVITĂŢILOR PESCĂREŞTI ÎN ZONA PRUTULUI INFERIOR”, pentru implicarea în realizarea lucrării.

Bibliografie

1. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Prut-Dunăre Galaţi, 2014, Prezentarea Măsurii 1. Dezvoltarea infrastructurii pentru ecoturism şi agrement cu profil piscicol, disponibil la http://www.flagalati.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=91&Itemid=123&lang=ro, accesat la 10.08.2015.

2. Comisia Europeană, 2014,  Compilaţie de texte legislative privind punerea în aplicare a Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, Vol. 1.

3. Guvernul României, 2014, Strategia Naţională a Domeniului Pescăresc 2014 – 2020. Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, disponibil la http://apepaduri.gov.ro/wp-content/uploads/2014/08/Strategia-Na%C8%9Bional%C4%83-a-Domeniului-Pesc%C4%83resc.pdf,  accesat la 10.08.2015.

4. Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, 2015, Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POP, Lista Grupurilor de Acţiune Locală pentru Pescuit finanţate prin POP 2007 – 2013, disponibil pe http://www.madr.ro/docs/fep/2015/axa4/FLAG-arie-si-puncte-de-contact-2015.pdf, accesat 10.09.2015

5. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, 2014, Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului, disponibil la http://ec.europa.eu/fisheries /cfp/emff/legislation/doc/emff-compilation-vol-1_ro.pdf, accesat la 10.09.2015